Rețete

Aici voi aduna toate rețetele de săpun făcut la cald și la rece.

Săpunul la rece

Ah! Săpunul la rece! Prima mea iubire în domeniu săpunăritului.

Să tot fie vreo 10 ani de când am descoperit săpunul natural și am decis să nu mai folosesc săpun din comerț.
M-am îndrăgostit de săpunurile Elenei de la Naen Soap și i-am rămas fidelă toți anii aștia chit că am încercat săpunuri și din alte locuri.

Încă de la început mi s-a înfiripat idea ca într-o bună zi aș putea să încerc și eu să fac săpun.

Primul săpun

Primul săpun pe care l-am făcut este unul cu 100% ulei de măsline.
Nu știam eu de SoapCalc sau de trace. Cred că l-am făcut echipată cu șlapi si haine scurte.
Nici de superfat sau procentul de apă nu aveam idee.
Am luat-o ca pe o rețetă de prajitură și am făcut-o. Și a iesit!

Și l-am lăsat 40 de zile la uscat. Și am îmbătrânit verificând-ul zilnic.

Apoi am făcut un săpun din multe uleiuri și unturi vechi de prin casă.
Am găsit informații cum că procesul de saponificare “arde” râncezirea și iese un săpun bun.
Așa e, iese un săpun bun, dar cu pete portocalii :).

Nu am mai făcut apoi săpun la rece

S-a întâmplat să vreau să fac săpun doar din ulei de cocos – cum făcusem și din ulei de măsline – și rețeta era la cald și se putea folosi în aceiași zi!

Săpunul la cald

Am descoperit săpunul la cald căutând o rețetă de săpun din 100% ulei de cocos.
Am găsit 3 rețete într-una! Și am învățat ce altceva mai pot să fac cu slowcooker-ul meu.

Cine face regulat săpun la cald ar beneficia de pe urma unui slowcooker.

Eu acum am 2, unul de 6L și unul de 2L.

Nu vrei slowcooker?

Perfect! Săpun la cald se poate face și pe aragaz. Uite aici o regină a săpunului care salvează o rețetă eșuată, prin gătire.

Promit că încerc și eu pe aragaz cât mai curând. Sunt tare curioasă cum merge mai bine!

De ce te-ai chinui să faci la cald?

Ce m-a determinat să folosesc metoda la cald este faptul că poți folosi săpunul imediat ce l-ai tăiat!

În timp am învățat că un săpun făcut la cald devine (și mai) extraordinar dacă e lăsat să respire 4-6 săptămâni.

Continui să fac săpun la cald pentru că stiu sigur că ingredientele pe care le pun la sfarșit, după ce săpunul e gătit, vor rămâne în el, neafectate de sodă.

Pe tine care tehnică de a face săpun te atrage? Cu ce rețetă ai început?

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: